Jurnalul unui pierde-toamnă

am fost azi la CAS (Casa de Asigurări de Sănătate), adeverință. stat 3 ore la coadă, țipete, înjurături, amenințări cu moarte și… mult, dar mult, stat în picioare!

cu doar 2 ghișee deschise, coada era destul de mare ca să poți să-ți iei câmpii, însă cu stoicism am reușit să ajung la ghișeu, care este, pentru noi, prostimea, un fel de poarta izbăvirii de păcate. și, în timp ce stăteam și-mi ziceam în gând „rezistă, rezistă, rezistă!”, mi-am dat seama că ar putea fi făcută un fel de zicală: „Dracul să te pună să mergi la CAS, că ieși de-acolo mai sfânt ca sfinții”, fiindcă, ce-i drept, te testează moral, civic și psihofiziologic.

am ieșit din clădirea albastră, tăcută și opulentă transfigurat, metamorfozat într-o ființă superioară, care și-a dat seama că bunul-simț și educația primite acasă, în cei 7 ani de copilărie, fac foarte bine și priesc.

lumea doarme, eu n-am somn, păi normal, dacă stai și te uiți la OTV și îl înjuri pe Băsescu, știind că l-ai Votat, cred și eu.
nu mai calc pe la CAS decât peste 20 de ani. și vorbesc serios, am văzut acolo toată familia tipologică a românului: nesimțit, misogin, mârlan, mincinos, umflat în pene, belicos, vorbăreț, agitat, ADHD-ist și, nu în ultimul rând, cei care-s cu mașinile, cu accidentele, cu banii și polița RCA la zi.

trai, nenicule!